Notele elevilor lui Mircea Lucescu, după Lituania – România 1-2. Cine a fost omul meciului

Notele elevilor lui Mircea Lucescu, după Lituania - România 1-2. Cine a fost omul meciului
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au apărut și notele elevilor lui Mircea Lucescu, după meciul Lituania – România 1-2, în urma căruia „tricolorii” și-au continuat parcursul perfect din Liga Națiunilor sub comanda noului selecționer.

Reprezentativa noastră a ajuns la patru victorii din tot atâtea jocuri, iar omul meciului a fost numit unul dintre marcatorii partidei de la Kaunas.

Au apărut notele elevilor lui Mircea Lucescu, după meciul Lituania – România 1-2

Cel mai bun jucător al partidei a fost numit atacantul Denis Drăguș, jucătorul care a finalizat o fază superbă, realizată în colaborare cu Dennis Man și Radu Drăgușin, pentru golul de 2-1 al „tricolorilor”. 7,7 a fost nota acordată de SofaScore fotbalistului de la Trabzonspor.

Podiumul a fost completat de alți doi fotbaliști români: Răzvan Marin, marcatorul primului gol al echipei noastre, cu 7,4, și Marius Marin, cu 7,3. La polul opus, cel mai slab jucător al României a fost numit Deian Sorescu, cu 6,2.

Notele jucătorilor României în meciul cu Lituania:

  • Florin Niță: 6,7
  • Andrei Rațiu: 6,3
  • Radu Drăgușin: 6,6
  • Andrei Burcă: 6,4
  • Deian Sorescu: 6,2
  • Răzvan Marin: 7,4
  • Marius Marin: 7,3
  • Nicolae Stanciu: 7,2
  • Dennis Man: 7,0
  • Denis Drăguș: 7,7
  • Valentin Mihăilă: 6,8
  • Darius Olaru: 6,6
  • Florinel Coman: 6,5
  • Ianis Hagi: 6,3

Ce a declarat Denis Drăguș

„Mă bucur că am câștigat, mă bucur că am reușit să marchez. M-am descătușat, îmi doream foarte mult. A fost ziua fetiție mele și îmi doream să marchez pentru ea.

E foarte important că avem maximum de puncte, este ceea ce en am propus de când am început Liga Națiunilor și vrem să avem continuitate.

(n.r. despre sprijinul lui Lucescu) Da, am simțit și cu toții simțim încredere din partea lui. Mă bucur că ne face să ne simțim în acest mod. Vreau să continuăm la fel. (n.r. despre cursa lui Drăgușin de la al doilea gol) Da. Și-a descoperit niște calități. Ne bucurăm, am făcut un contraatac frumos.

Știm să facem și astfel de faze și avem jucători care pot crea oricând astfel de faze. Normal, asta ne propunem, să terminăm neînvinși și cu toate punctele. Avem forța necesară să o facem. Cum am spus și în vestiar, e important să legăm victoriile pentru viitor.”, a declarat Denis Drăguș, la DigiSport.

Echipele de la Lituania – România

LITUANIA (3-5-2): Gertmonas – Lekiatas, Girdvainis, Tutyskinas – Sirvys, Slivka, Vorobjovas, Gineitis, Lasickas (cpt.) – Golubickas, Kucys
Rezerve: Bertasius, Mikelionis – Upstas, Kalinauskas, Matulevicius, G. Paulauskas, Cernych, Antanavicius, V. Paulauskas, Milasius, Barauskas, Dolznikov
Selecționer: Edgaras Jankauskas

ROMÂNIA (4-3-3): Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, M. Marin, Stanciu (cpt.) – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: H. Moldovan, Târnovanu – Manea, V. Ghiță, Alibec, Chipciu, Pușcaș, Dican, Hagi, Coman, Olaru, Mitriță
Selecționer: Mircea Lucescu

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Cipru și Lituania

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)

ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiica lui Jose Mourinho s-a căsătorit! Imagini de la nunta luxoasă a lui Matilde cu Danny Graham
Fiica lui Jose Mourinho s-a căsătorit! Imagini de la nunta luxoasă a lui Matilde cu Danny Graham
„Psihic, Kylian e la pământ!” Scenariu neverosimil în cazul de viol în care este acuzat Mbappe
„Psihic, Kylian e la pământ!” Scenariu neverosimil în cazul de viol în care este acuzat Mbappe
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
„Cadoul n-a fost destul!” Lituanienii, verdict surprinzător la cea mai controversată fază din Lituania – România 1-2
„Cadoul n-a fost destul!” Lituanienii, verdict surprinzător la cea mai controversată fază din Lituania – România 1-2
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
IREAL! Daniela Crudu are 2 copii, dar pozează iar provocator. A slăbit enorm și și-a arătat formele perfecte: „Nu îmi mai e poftă!”
IREAL! Daniela Crudu are 2 copii, dar pozează iar provocator. A slăbit enorm și și-a arătat formele perfecte: „Nu îmi…
Anamaria Prodan locuiește într-un palat, la Snagov. Vila de lux e lângă lac și are cinci etaje. Costă 1 milion de euro / GALERIE FOTO
Anamaria Prodan locuiește într-un palat, la Snagov. Vila de lux e lângă lac și are cinci etaje. Costă 1 milion…
Ioan Ovidiu Sabău l-a pus la punct pe Ianis Stoica: ”Nu era momentul. E imatur!”
Ioan Ovidiu Sabău l-a pus la punct pe Ianis Stoica: ”Nu era momentul. E imatur!”
BANCUL ZILEI.  Bulă: – Frate.. cum este în Anglia .. te-ai obișnuit să conduci cu volanul pe dreapta?
BANCUL ZILEI. Bulă: – Frate.. cum este în Anglia .. te-ai obișnuit să conduci cu volanul pe dreapta?
Cum să economiseşti eficient 12.000 de lei în 10 ani
Cum să economiseşti eficient 12.000 de lei în 10 ani
Totul a fost MINCIUNĂ! Marele ADEVĂR despre Columb, aflat abia ACUM
Totul a fost MINCIUNĂ! Marele ADEVĂR despre Columb, aflat abia ACUM
Ce avere are milionarul de 33 de ani, care construieşte un castel în România
Ce avere are milionarul de 33 de ani, care construieşte un castel în România
Am aflat cine e ”alinarea” Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh! Motivul REAL pentru care petrec din ce în ce mai mult timp împreună
Am aflat cine e ”alinarea” Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh! Motivul REAL pentru care petrec din ce în…
ORDIN de la Comisia Europeană! România e obligată să execute
ORDIN de la Comisia Europeană! România e obligată să execute
„Nici unghii la mâini nu mai are” - Clipe de groază pentru Amalia, fata care a dispărut din București și a apărut, ca din senin, pe o bancă din Călugăreni
„Nici unghii la mâini nu mai are” - Clipe de groază pentru Amalia, fata care a dispărut din București și…
S-a renunțat la schimbarea orei. Ce face România la final de octombrie
S-a renunțat la schimbarea orei. Ce face România la final de octombrie
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Messi îl egalează pe Ronaldo. A ajuns la al zecelea hat-trick în meciuri internaţionale
Messi îl egalează pe Ronaldo. A ajuns la al zecelea hat-trick în meciuri internaţionale
Geely a intrat pe piața din România. SUV-ul de mici dimensiuni care merită atenție – VIDEO
Geely a intrat pe piața din România. SUV-ul de mici dimensiuni care merită atenție – VIDEO
Un caz de meningită meningococică descoperit la școală i-a alertat pe părinții din România. Boala poate ucide în 48 de ore
Un caz de meningită meningococică descoperit la școală i-a alertat pe părinții din România. Boala poate ucide în 48 de…
×